Cum am murit intr-o zi de vara. partea a3a.

Mda, uite ca aici mi-a scapat ceva. Nu am prea multe lucruri de facut dupa ce mi se repartizeaza o persoana pe care trebuie sa o trec in lumea de dincolo. Nu e mare secret, nu avem o companie care sa ne fure ideile, asa ca le pot spune oricui. Daca vreau pot face un grafitti imens pe cladirea guvernului in care sa ilustrez in culori pastelate (de ce nu?) cum imi fac eu munca. Haideti, mai bine, sa va redactez acum pe scurt brosura pe care am primit-o la incheierea contractului cu divinitatea.

Ghidul Mortii sau Cum sa iei o viata in 7 pasi.

1. Primirea dosarului viitorului defunct de la Secretariat. Dosarul contine fisa viitorului defunct precum si adresa la care se afla.

2. Deplasarea in interval de maxim 12 ore la adresa indicata in dosar.

3. Intocmirea actului de deces pentru dosarul ce se va inapoia la Secretariat la intoarcere. Completarea se va face in pix sau stilou albastru inchis sau negru.

4. Discutie cu viitorul defunct in vederea stabilirii ultimelor dorinte.

5. Atingerea viitorului defunct in vederea luarii vietii sale.

6. Discutie post-mortem cu defunctul, lamurirea unor aspecte (despre viata de fantoma, etc). Verificarea actului de deces completat anterior. Eventualele corecturi se vor face in pix sau stilou verde. Dupa ce corectura a fost realizata actul (in 2 copii) se va semna si stampila, iar o copie va ajunge in posesia defunctului.

7. Intoarcea si depunerea dosarului ce va contine in mod obligatoriu si actul de deces la Secretariat.

Departamentul Decese.

Acesta este un rezumat al ghidului. Daca aveti spirit de observatie o sa observati rapid ca eu nu pot opera foarte multe decese. Dupa cum vedeti avem si noi un sistem birocratic (nu exagerat) si trebuie sa va marturisesc ca sunt multe Morti angajate. Cei de la Resurse Umane stiu numarul exact, dar suntem multi. Pe legitimatia mea scrie ca sunt Numarul 16/1997-R85P386. In traducere asta inseamna ca am fost a16a persoana angajata in anul 1997, sunt in registrul numarul 85 la pagina 386.

Moartea: Am gasit, ai murit de…stai sa verific codu’ asta sa vad pentru ce cauza e.

Eu: In sfarsit, (dand ochii peste cap) ma bucur sa vad ca se intampla naibii ceva. Bine ca esti tu profesionist, vii, ma omori, nu-mi spui asta si apoi nici nu stii din ce cauza am murit. Nu pot depune reclamatie?! Trebuie sa recunosti ca am avut o moarte de cacat. Nu-mi pot primi viata inapoi ca o consolare pentru felul stupid in care am murit.

As fi facut orice, chiar vroiam sa traiesc. Nu e ca acum cand mi se luase viata as fi realizat ce dar minunat e. Faza e ca nu ai de ales, viata te si ridica, te si doboara. O sa te aplaude, apoi te injunghie. Vroiam sa continui sa fac tampenii si vroiam sa experimentez lucruri noi. Simteam ca lasasem totul neterminat, nefinisat. Lasasem totul ca scos din pamant, nimic lucios, nimic sters de praf.

Moartea: (spargand cu un ac balonul de sapun in care imi mazgaleam dorintele) eh, e suicid. Da, ti-ai luat viata, te-ai omorat, te-ai facut praf, te-ai terminat.

Eu: Cred ca stiu si eu ce inseamna “suicid”, dar cum naiba. Adica nu simteam nevoia, nu am depresii, sunt in regula. Si ce naiba mi-am facut de am murit? M-am aruncat de la geam? Sigur nu e suicid-accident? Hai, Sherlock, spune-mi tot ce stii.

Moartea: lasa-ma sa verific. Sunt fise incomplete, trase prost la xerox, completate gresit…mai sunt unele.

Nu stiu unde am gresit de a trebuit sa primesc cazul asta. E groaznic. Sistemul functioneaza simplu. Ai aflat ca ai murit, plangi putin, te impaci cu ideea. Dar, nu, nu. Sigur ca nu. La naiba in aia a ma-sii ca nu. Trebuie sa faci scandal, sa pui intrebari. Vine Moartea sa te omoarea. Ea pe tine. Nu tu pe ea cu toate porcariile si problemele tale. Ce dracu’ de probleme mai ai dupa ce ai murit? Nu-ti sta bine paru’? si ce? Oricum nu te mai vede nimeni. Nu ai credit? Asta e, e cine naiba ti-ai gasit sa suni?

Moartea: Uite, e o problema…se intampla la noi mereu. Nu ma poti da in judecata, nu mai ai nici o putere de acum. Vedem cum rezolvam asta si gata – plecam amandoi. Crezi ca eu nu m-am saturat? Crezi ca eu nu am o familie care ma asteapta acasa? Dar nu – eu trebuie sa lucrez ore suplimentare cand puteam foarte simplu termin cu tine in 10 minute. Nu mai tipa ca nu te ajuta. Acum lasa-ma sa vad ce pot sa rezolv.

Am am stat asa o jumatate de ora. Am aprins alta tigara. Mi-am facut cu ea o gaura in lobul urechii si o infigeam acolo. Nu mai vroiam sa murdaresc scrumiera. Imi simteam capul mai greu acum, incepusem sa-mi fac griji. Cred ca mi se stransese tot sangele in gat. Mi-era greata si foame de la atatea tigari. Tremuram ca si cum prin mine trecea un flux slab de curent electric. Poate ca trecea sau poate ca asa, cu fiecare secunda inregistrata de ceas, incepeam sa ma dezintegrez. Aveam pleoapele capsate de cornee. Sageti prin stomac. M-am urcat pe un cantar. 58 de kilograme. Eram in forma buna pentru cineva care isi pusese capat zilelor cu o ora mai devreme.

M-am ridicat si am pus niste muzica. Moartea nu mai lasa jos telefonul. Incerca sa stabileasca cat mai repede din ce cauza am murit. Il auzeam cum devine agresiv cu cei de la centru. Tipa, se calma, incerca sa mimeze calmul si faptul ca are situatia sub control, apoi iar se enerva. Era ca si cum te-ai juca la nesfarsit cu niste magneti. Acum se atrag, acum se resping. Repeta ciclul nervos-calm si aveam impresia ca nu se va termina niciodata. Cuvintele lui imi treceau printr-o ureche, mai desprindeau o bucata de creier si o scufundau in jos pe gat. Ma intepau, ma rupeau in bucati pe care le indesau mai apoi in mine la loc. Imi mestecau toate organele interne si-mi ardeau pielea. Eu doar vroiam sa se termine.

Cum am murit intr-o zi de vara. partea a2a.

Simteam ca as fi fost taiata in trei. Tot interiorul meu era secat acum, toata energia se stransese in buza de jos care tremura infiorata parca retraind primul sarut. Aveam, intradevar, mainile cadaveric de reci. Vrand sa formulez ceva impingeam cu colturile gurii obrajii intr-un vals palid. Pleoapele incercau protectoare sa apere ochii de vreo oroare invizibila. Imi simteam coapsele calde si stomacul gol. M-am asezat pe marginea patului. Aveam impresia ca eram pe banca unei gari, flancata de doua valize grele, tocmai fugita de acasa asteptand sa vad incotro ma va duce primul tren ce urma sa aiba oprire acolo.

Moartea s-a ridicat si a luat de sub dulap o cutie mare, patratoasa, dar extrem de scunda. Cam 50 pe 50 pe 10 in centimetri. A venit langa mine si a deschis cutia. Simteam ca prin ochi imi curge un fluviu de lacrimi. Nu mai aveam puterea sa plang. Singurul lucru pe care l-as si facut era sa-mi inec capul in perete si sa urmaresc cum din craniul spulberat serpuiesc in albul peretelui panglici de sange, vii si nestavilite, formand un contur clar si rosu al gandurilor pe care le simteam acum vide sau spalacite. Mi-am trecut ochii ca o mangaiere aspra peste geam. Geamul meu. Peste comoda cu 3 sertare si peste oglinda veche. Comoda mea. Oglinda mea. Am scurtat in diagonala dulapul de la jumatate in jos. Dulapul meu. Si mi i-am varsat in cutie. Cutia mea. Mai mult si mai dureros ca orice lucru era a mea acea cutie. Era vorba de o apartenenta patologica, a lua departe de mine acel spatiu viu ar fi avut acelasi efect impuscarea cuiva in piept.

Moartea: (cu o voce de invatatoare care se chinuie sa le explice unor copii pentru a 15a oara alfabetul) Hai sa ne uitam impreuna. Sa vedem ce ai insemnat tu.

Ce am insemnat eu?

a. in acte: un buletin indoit pe care il cautam disperata acum 5 zile; un carnet de nastere pe care scrie REPUBLICA SOCIALISTA ROMANIA, desi eu sunt nascuta in ’93; un pasaport vechi, unul inca e valabil; carnet de elev din 1-4 pe care am turnat din greseala apa in prima zi din clasa a3a, deci toate notele de pana atunci trecute in stilou sunt sterse; un carnet pentru 5-8 si unul pentru liceu; un cont bancar deschis in urma cu un an si jumatate. Am mai insemnat niste diplome, niste foi semnate, niste certificate.

b. virtual: un blog vechi, unul pe care mai scriu; un cont pe flickr pentru poze care e deja plin; unul pe deviantart pe care-l ingrijeam cu mare atentie; doua adrese de email cu doua iduri pentru chaturile lor. Mai primeam un newsletter de la un magazin de vanzari online, de la un site de munte; de la un site cu premii pentru televiziune, cinema, jocuri, etc. si inca unul de la un site de fotografie.

Moartea: Tu ai facut cutia asta acum un an si te-ai decis sa pui in ea niste ramasite pe care acum nu le observi, dar care peste cativa ani vor fi un veritabil indice al evolutiei tale. Cred ca acum e momentul cel mai potrivit sa aruncam o privire inauntru la fiecare lucru in parte, ce zici?

Nu a asteptat raspunsul meu. Mi-era indiferent. Nu intelegea nimeni care-i faza cu ce aveam eu acolo. Adica el a explicat binisor rostul cutiei. Stransesem in ea toate nimicurile care ma faceau sa zambesc si care-mi hraneau dietetic nostalgia. Daca nu as fi fost moarta de jumatate de ora as fi fost chiar fericita ca ma uit in ea cu atentia pe care o merita, dar imi era sila de tot acum. Imi era sila de tonul Mortii, tonul si calmul ala infect care vroiau sa-ti demonstreze ca esti un nenorocit ca incerci sa-ti bagi picioarele in toata planeta cand afli ca mori. Bun, am murit. Era ireversibil. Puteam la fel de bine sa ma ridic, sa merg sa-mi tai gatul, sa-mi agat capul de geam si sa aprind chibrituri pe care le voi inghiti. Eram in stadiul de fantoma, puteam sa fac orice imi trecea prin minte, trebuia doar sa ma gandesc.

Cat timp Moartea incerca sa lege in cuvinte alese si epitete fortate o istorie a vietii mele folosindu-se de ce gasise in cutie, eu mi-am dat foc la esarfa. Am asteptat ca flacarile sa avanseze si sa prinda vigoare si mi-am aprins o tigara din ele. Ce e ilogic in asta? Daca viciul m-a bagat in pamant, atunci il iau sa putrezeasca cu mine. Suntem legati pe viata. Si pe moarte. Amin. Daca, insa, nu viciul ma adusese aici era irelevant. Insistam sa-mi pastrez  identitatea si dupa moarte. Mi-am dat seama brusc ca am omis sa cer Mortii un amanunt. Poate cel mai important.

Nume, prenume: PETRESCU, Lavinia. Nationalitate: Romana. Data nasterii, locul nasterii: 7 aprilie 1993, Bucuresti. Data decesului, ora aproximativa a decesului, locul decesului: 3 august 2009, 14:00, Bucuresti. Cauza decesului:. Nu mi se spusese de ce murisem, e drept ca nu intrebasem, dar aveam alte lucruri asupra carora sa meditez.

Eu: Sunt palida? (imi intorc obrazul spre lumina)

Moartea: (de parca as fi intrebat: arat bine?) Hmm, ca intotdeauna (mijeste ochii sa vada mai bine) da, cum erai mereu.

Simteam cum imi presase cu fierul incins cuvintele “intotdeauna”, “erai”, “mereu” pe obraji, in interiorul osului.

Eu: Atunci poate ca nu am murit…

Moartea: Ce te face sa spui asta? Stiu ca nu e cel mai usor lucru cu care te impaci si scuze, dracu’, ca par ca nu-ti inteleg situatia, dar vad asta mereu. Serios. Puteai sa fii si mama, obligatia e obligatie…asta inseamna profesionalismul.

Eu: Ok, care naiba e faza cu “puteai sa fii si mama”? Mereu am crezut ca trebuie sa ai un minim de frica fata de propria mama, nu? Adica, uite, e si haios rau (cu o voce schimbata si stapanindu-mi surasul): “Sa nu-ti fie frica de Moarte, fiule, ci de Mama Mortii.”

Moartea: (rastindu-se in incercarea de a acoperi rasetul meu) Uite, crezi ca esti inca vie? Perfect, te omor acuma sa nu-ti mai las dubii.

Eu: Nu-i asta. Ma simt moarta, efectul placebo cumva, de cand mi-ai zis ca sunt am observat ca mi-e frig, ca am capul usor, sunt alba si toate chestiile specifice, stii tu…(devenind mai serioasa si accentuand sa se vada ca aceasta era problema) doar ca tu nu mi-ai zis din ce cauza am murit.

Cum am murit intr-o zi de vara. partea 1.

scris vara asta, prin iulie…

Cafeaua nu mai face aburi cand s-a racit, asa ca aplicand invers regula nescrisa a masutelor cu picioare verzi, subtiri si ondulate de fier, ceasca cioplita din fata mea experimenta decadenta termica pe pervazul gri si scaldat in cercuri maronii, marturii schizofrenice si turbate de ropotul ploii ale dependentei mele de cofeina. “Cofeina” e un cuvant de sapte litere. La fel sunt si “Lavinia” si “Rautate”, insa “Iubire” si “Prostie” au ambele doar sase.

In freamatul diminetii suspina ca o mana osoasa si tremuranda o noua tigara proptita superficial de scrumiera verde si scheletica precum o crinolina. Am apucat-o de coada cu o delicatete bruscata si am sarutat-o mecanic, fara pic de patima, in timp ce fumul otravitor imi viola fiecare celula din plamanii inghesuiti. Cu o expresie de om nespasator am expulzat restul de fum. Adevarul este ca gestul era incredibil de atent studiat si necesita multa concentrare. Trebuia sa para ceva uimitor, sa-ti taie rasuflarea. O coregrafie a nevoilor ipocrite. Cu ochii pe jumatate inchisi, cu gura mica usor deschisa, eram pregatita sa las din crapatura gurii, usor si sub acceleratia nesemnificativa a respiratiei. Norisorul zdrentuit imi mangaia amagitor buzele si apoi ma parasea. Definitiv. Ma lasa acolo langa geamul cu propria-i perdea de praf atent presata pe suprafata. Cu mainile intinse, pipaia conturul orizontului impaturit de zgomoturi si mirosuri confuze. Fumul se va risipi intr-un inec inalt si dispersat.

Cafeaua rece avea gustul calcaros al laptelui si se varsa din estuarul palid si uzat al canii in labirintul gurii mele imbibate in fum. Imi imaginam ca eram intr-o lume populata doar de donjuani ambitiosi si tarfe modeste, dar eu nu apartineam niciunei categorii. Niciodata nu am fost modesta. Eu stateam cu Moartea in camera. Vorbeam cu el lejer, dar parca niciodata banalul si inutilul nu cunoscusera asemenea cote.

Moartea statea tolanita la mine in pat. Cred ca parodia o postura indrazneata, cam indecenta, zicea el, dar nu ma uitam la el. Eram preocupata de felul in care carliontii mei roscati se zugraveau pe plasa de praf de pe geam. Aratam al dracu’ de bine. Ochii mariti si botul inchis imi confereau doza de mister de care aveam nevoie. Daca as fi avut nasul si obrajii mai rumeni mi-as fi impletit parul in doua cozi pe care le-as fi prins mai apoi, mi-as fi cautat un nume de rusoaica.

Coasa era spirjinita de perete, in coltul din stanga mea. Am luat-o in mana si m-am prefacut ca sunt ocupata cu cositul ierbii.

Eu: (cu un zambet trist) Chiar imi pare rau ca nu stiu sa cosesc…mi-ar placea mult sa invat. (licar de speranta): Stii, poate ma inveti tu daca tot ai venit.

Tace. Adevarul e ca nu-l pot invinovatii pe om. Chiar iti piere pe bune tot cheful cand te-ai procopsit cu cineva impertinent de bagacios. Dracu’ te mai salveaza. Norocul Mortii ca se stiu bine. Interese si cunostiinte de serviciu. Obligatii. Clientela. Comisioane. Asta ar fi una, dar nefiind atenta am omis faptul ca Moartea poate cu o singura atingere sa ma omoare. Asa se spune cel putin, desigur ca eu nu cred asa ceva. Am simtit un deget rece, de fapt era doar osul, pe sira spinarii. Alunecand rece si murdar. Zgaria gratios si gadila ondulat, nesigur. Nu am zis nimic, mai ales cand, terminandu-se sira spinarii, a demarat cu mana intreaga sa-mi cuprinda mijlocul, sapand un sant in carnea mea. Am simtit cum imi cedeaza toate oasele si cum din capul meu plonjau in jos cam 5-6 fluturi care zburau in cerc. In cerc si in jos. Zdrentuindu-si aripile pe organele mele pe care in tremurul lor intortocheat le pudrau cu praful lor. Cel fara de care nu mai pot zbura, sau cel putin asa se zice. Umerii mi s-au topit in acelasi ritm accelerat in care si-a trecut mana rece ca gheata peste abdomenul meu. Am trait totul cu pleoapele adancite una in alta si dintii sfasiand puternic buza de jos. Pulsam o placuta toropeala prin fiecare por. Sangele mi se stransese in obraji si in stomac. Era prea mult pentru mine. Mi-am lasat capul pe spate si i-am alunecat in brate, total involuntar. Inima batea alarmata, iar fluturii se balaceau in sangele din stomacul meu. In momentul acela toate legile fizicii au fost anulate pentru mine. Cu ultima picatura de energie ramasa m-am dezlipit de el si am fugit in coltul opus al camerei. Simtisem ceva pe gat, imediat sub urechea stanga. Moartea si-a cerut stanjenita scuzele de rigoare si eu mi-am aprins alta tigara.

Moartea: (in continuare stanjenita incearca totusi sa repare situatia schimband subiectul) Heh, tutunul dauneaza grav sanatatii tale si a celor din jurul tau.

Eu: (nepasatoare) Am mai auzit textu’ asta de 13 milioane de ori. Nu are dumnezeu curajul sa ma omoare, sa fim seriosi. (razand superior) Eu sunt nemuritoare…nu ti-am mai zis?

Ma intorc si ridic teatral spranceana stanga. Vreau sa am un aer de persoana serioasa si usor uimita de faptul ca persoana cu care discut este atat de pervers de ignoranta. Rad. Poate asa pricepe poanta. Stiam ca Moartea nu prea le are cu glumele. Tot ce vroiam sa zic defapt era ca stiu ca fumatul aduce toate porcariile de pe planeta, am auzit textele, stiu statisticile, visez noaptea numerele si chiar imi pasa. Dar e vorba de felul omului de a fi, orb si autodistructiv. Nici faptul ca beau cafea nu e bun, nici cu alcoolul, nici cu programul de somn, cu mesele, cu activitatea, cu gandurile negre, cu ignoranta, cu teme, cu scoala, cu familie, cu prietenii, zgomot, poluare. 5 portii de fructe pe zi, 5 portii de legume pe zi, 2 litri de apa pe zi, cereale integrale, carne slaba, pui, peste, muzica sub x decibeli, aer curat, 30 de minute de miscare pe zi, fara medicamente, doar ceai, zahar in general la 11 si la 5 cand scade glicemia, nu stat la soare intre 11 si 16, 7-8 ore de somn pe noapte. Ma bucur intr-un fel ca suntem cu totii niste pacatosi. Nu vreau sa-mi para rau ca murim, asa macar poti sa dai vina pe mort ca a murit. Uite, sa zicem ca pe unu l-a calcat masina si a murit, dar tipul ala care a murit avea obiceiul prost de a dormi 5 ore pe noapte. Nu e vina soferului ca a intrat ca boul in om, nu, e vina omului ca sfideaza puterea si vigilenta Mortii. Apropo de Moarte, uitasem ca era la mine in camera.

Eu: (cu putina politete din oficiu) Hai, gata? Nu mai zici nimic?

Moartea: (vadit ingrijorat) De fapt, vroiam sa-ti spun ca stii, atunci cand ziceai tu ca nu o sa mori si asa…

Eu: (intrerup cu mare nesimtire aparandu-mi asa zisa gluma) Stai, frate, ca faceam caterinca. Stai chill, e in regula. (cu mana la tampla, tinandu-ma de geam si ochii pierduti incercand sa remediez situatia) Lumea va trebui sa mearga inainte si fara mine (rad).

Moartea: (cu o voce lesinata) Chiar de acum 10-15 minute face asta…

Totul s-a oprit atunci. Brusc si trantit in peretele inimaginabilului. Ora locala: 2.17. Ultimul miros pe care l-am simtit: o urma picanta a fumului de tigara. Ultimul gust simtit: gustul de lacrimi amare ca de regret. Ultimul sunet auzit: o cheie intr-o usa pe palier. Ultima scena vazuta: raftul din biblioteca in care aveam niste culegeri vechi. Ultimul lucru simtit: cercelul ma strangea prea tare si simteam ceva tensiune in lobul urechii. Era posibil?