Where’s the catcher?

între sute de decolteuri siliconate de prezentatoare de meteo mai exhibiţioniste şi lecţii de chimie organică preluate de pe generosul internet o ştire s-a pierdut. a rămas mai mult ca o simplă ştire de subsol, una irelevantă când poţi scrie despre ce droguri ia mutu şi cine cu cine se mai..piaptănă..

au zis, totuşi, despre ea

pe libertatea, sub articolul de două rânduri, a pornit o ceartă în şapte comentarii. ştirea a fost citită de 1293 de persoane până acum de la dată publicării – 28 ian, mult după apus

cu doar puţin peste 750 de accesări şi publicată mai târziu, ştirea celor de la cotidianul este mai lungă (băiatul care a tradus de pe un site american avea ceva mai mult timp liber) şi are şi un titlu care se detaşează de restul. aici, în schimb, nici un comentariu.

gândul scrie şi despre seiful misterios de care am citit în presa americană şi include ceva detalii legate de viaţa izolată a lui salinger, îndeosebi culese din cartea fetei sale, Margaret. aici, în secţiunea de comentarii există un suflet zbuciumat care publică ceva total irelevant, dar e frumos ca lumea să fie absurdă. văd că ăştia au pus titlul Funeralii mondiale pt Salinger şi mi se pare ciudat, funeralii mondiale erau şi la mj, care a reuşit performanţa de a deveni din “pedofilu ăla ciudat”, “geniul muzicii, idolul tuturor, degetul mic al lui iisus”. nu cred că salinger a isterizat globul, nu cred că cei care spun că De veghe e doar o cartă tâmpită îşi vor schimba părerea şi nu cred că se vor aduna oameni în locuri publice să blocheze traficul citind dintr-una din lucrările lui salinger.

“don’t ever tell anybody anything. if you do, you start missing everybody.”

Holden Caulfield.

Inia.Broaste/Pe marginea unui vis.

marti cred ca am baut o cantitate nesimtit de imensa de apa. am baut vreo 2 ceaiului, am baut un litru de apa cand ma uitam la trainspotting, am mancat o felie monstroasa de pepene si am mai baut niste apa..cam un litru jumate. cand veti insuma o sa observati ca se trece de 3 litri…nu tin dieta, nu stau sa nu mananc, dar pur si simplu…bautura (nealcoolica) peste bautura (idem) peste bautura (…). genocid de lichide. cum naibii sa-i zic? nu ma simt, totusi, vinovata cand vine vorba de actul meu lacom. au alunecat pe gat in jos si au trecut prin tot felul de chestii si au aterizat in stomac.

anarhie. dezastru. dezordine. fluturii s-au inecat si praful de pe aripile lor plutea sub forma de pelicule stralucitoare crapate. acidul clorhidric era total dezorientat si a decis sa-si puna capat zilelor impreuna cu o baza. au ramas doar broastele atrase acolo de cantitatea de lichide si lotusii pe care imi place sa-mi imaginez ca se odihnesc oaspetii mei amfibieni. pe formula acid+baza=neutralizare o spuma albicioasa si efervescenta a aparut ca o consemnare a trecerii celor doua intr-un etern chimic.

liniste. spuma s-a dus. zecile de mii de bule care au inceput sa pluteasca haotic au pocnit pe nasul broastelor (daca broastele nu au nas, de fapt, nu conteaza…imaginati-va ca au). si acum in intuneric se deschideau cateva flori de lotus. nu. acum in intuneric se aprindea un felinar in stomacul meu si abia apoi se deschideau florile ca sa vedem ce se intampla. sub felinar statea o broasca verde si obosita care-l imita pe frank sinatra. canta new york si in mana avea o moneda pe care o arunca in aer si o prindea. iar si iar si iar. un mecanism simplu si captivant. mie nu mi-ar fi iesit, dar el le prindea de fiecare data. mai incolo pe o strada imbibata in mirosul de ploaie in oras, un mormoloc se juca cu un bat intr-o balta si fredona “Should a body meet a body/Coming through the rye/Should a body kiss a body/Need a body cry?”

Asfaltul de biscuiti si crèma s-a scufundat si nu mai putea fi inviat. Zeci de ingeri cu lumanari in mana a coborat de nu se stie de unde si au reusit sa lumineze scena sufocata de panica si groaza. Broastele pluteau pe spate si citeau ziare printre bucatile de ciment de aluat pentru biscuiti. De undeva se auzea un sunet dulce si incet. O melodie in surdina.

Ingerii au inceput sa arunce lumanarile in apa, una dupa alta, iar acolo ele se transformau in capsuni. Si se scufundau lejer, se lasau inecate in ceai de afine si faceau piruete pana jos, in adancurile acestui ocean din stomacul meu. Presiunea le trantea intr-un strat de puf si fulgi si cereale. Fructele prindeau radacini si cresteau lastari semeti ce ieseau la suprafata si agatau petale de frunze de lotusi. Din mugurii noi formati zburau gargarite cu aripile translucide si luminoase. Se avantau prin apa si cand ieseau erau libelule. Cand plonjau din nou prin apa ieseau sub forma de albine verzi. Necoapte.spiralau prin acel spatiu pana cand luau foc si de nevoie picau in ceaiul de afine si ieseau gargarite. Aprins de foc, ceaiul a devenit lapte de soia.

Arborii iesiti din capsuni aveau acum in loc de muguri, paie prin care trageau laptele de soia. Ce nu stiau ei era ca in lapte era si otrava. Bratele copacilor au fost parca fulgerate de o cadenta contorsionata pana cand pareau a se lua in brate. Frecandu-se unii de altii pana la refuz incepeau sa se toceasca lasand sub ei o ploaie de confetti si felii de banane. Ele nu au apucat sa atinga suprafata apei, au fost prinse in bucatile intinse ale unei role de film.

La balta de lapte pe dopuri de pluta de la cele mai selecte vinuri rosii navigau amfienii intr-o atmosfera schizofrenica de venetia. Una fredona sonata lunii, alta dive. Una plangea, dar parea sa aiba voce. Una se balbaia in ceva politic. Una, intr-adevar recita rapid si melodios o bucata in italiana. In fine era si o broscuta muta care plesnea and laptele and pluta in incercarea de a reprezenta magia decadenta a drogurilor care-i macinau viata. O zi perfecta in captivitate.

Dar nu…nu. Pe zid scria: Marcela, te iubesc. Broastele au paralizat in aerul umed si s-au prefacut in clepsidre. Una a picat si s-a spart langa scrumiera. Cat naiba dormisem?

cine m-a muscat de mana? si ultima zi de scoala.

prima problema: cine m-a muscat de mana? am o vanataie pe mana care e clar de la gura cuiva. vanataia o am din perioada 1 – 6 iunie. vanataia este facuta pe mana stanga la 13cm de incheietura in partea stanga a mainii. forma ovala, usor ascutita, ca de lamaie. 4-5 cm in portiunea cea mai lunga. culoare movulio-cenusio-culoarea-pielii. posesorul este rugat sa recunoasca fapta si sa confirme printr-un email/status/mesaj/telefon/carte postala/scrisoare de amor/mesaj pe banda la transmisiile meciurilor din campionat (care parca s-a terminat, nu?). multumesc mult.

a2a faza: azi a fost ultima zi de scoala. gata…am terminat clasa a9a cu actele in regula si mediile incheiate si trecute in carnet a fost foarte deprimant. serios, sa stai sa te gandesti ca nu mai treci pe acolo pana in toamna. treceam pe langa profesori si directori care erau in clase si cabinetele lor si mai aveau ceva treaba (traiasca birocratia. NOT) si ma gandeam cum ne calca pe nervi uneori si cum nu ii suportam si mi se topea inima. era foarte ciudat, deja imi era dor de ei, de toti. de toti care ma enerveaza, de toti cu care nu prea am tangente, de toti fata de care sunt indiferenta. e aiurea ca dracu’ sa fii in situatia asta, sa ti se faca dor de toti. nu stiu pe cine o sa vad in vara avand in vedere ca sunt plecata la munte, dar o sa vin si o sa ies cu cine mai apuc.

momentul cel mai frustrant a fost la sfarsit cand am plecat. am iesit din scoala am facut cativa pasi si m-am intors ridicand mana. am vrut si sa-mi salut scoala in mod militaresc dar si sa arat un anume deget, dar nu am facut nici una. nu aveam starea potrivita. in schimb mi-am dus mana la ochi pentru ca batea soarele foarte tare. ma uitam la scoala ca la ceva defect dar la care tineam pentru ca era al meu. scoala mea. liceul meu. sentimentul ala nasol de apartenenta sau ceva de genul. faci parte din scoala aia si din toata treaba asta jegoasa in special luni dimineata, dar fara tine nu ar fi decat o cladire galbena. e ca un pui de caine plin de noroi care sare pe tine. si apoi am plecat. ma uitam in curte, la cer, in spate…peste tot. nu cred ca realizam ce se intampla. pe mine ma marcheaza si ma fascineaza chestiile astea gen “ultima zi de a9a”.

am plecat lasand un urma un dulap gol la etajul unu si o gasca de ciudati de care o sa-mi fie foarte dor. am plecat cu ghiozdanul surprinzator de gol. cu o sticla de nestea, kinder bueno si “de veghe in lanul de secara” (editia in romana si editia in engleza). avea dreptate holden la sfarsit: “don’t ever tell anybody anything. if you do, you start missing everybody.”