Plăcintă cu dovleac şi Top Searches.

am intrat la mihai viteazul în clasa a XIa I, în clasă cu gălu, care se pare că a adoptat aceeaşi tactică parşivă de “2 ani acolo, 2 ani acolo” ce mai? suntem noi membrii al dovlecărimii capitaliste, Uraaaaaa!!!!

Top searches la blog:

Top Searches

poezii comuniste, poezi comuniste, frumos foarte frumos mi-a adus aminte de esarfa in dar sunetulmaitare, scrum incandescent, ce se intimpla daca inghiti un vierme?

s-au dus vremurile cînd lumea era interesată de tras scrum pe nas, probabil pentru că iar s-au scumpit ţigările.

au trecut două lumi de cînd nu m-am mai vopsit, cred că rămîn brunetă. am rămas în urmă cu scrisul, îmi las părul lung.

şi au trecut şi aproape două luni de la ac/dc. genial concert we salute you, lads.

am mai citit cîntec de leagăn – chuck palahniuk, originalul laurei – nabokov, therapy – david lodge şi acum citesc porno – irvine welsh

strivind corola de minuni a lumii…

1. Tîrgul absolvenţilor chiar aici pt liceeni rebeli, studenţi nervoşi şi absolvenţi intelectuali.

2. azi nu am făcut ultimele ore pentru că nu era apă în şcoală.

3. justin bieber cîntă ca o fată sau cel puţin aşa sună pe telefon (acompaniat de Mandu )

4. am dat teza la mate. Long Live Triunghiuri Degenerate.

6. 11 zile pîna Ac/Dc i’ll give you black sensations up and down your spine

inia.5mai

Replici Random.

“Da’ mori odata..”

“Arzi in iad”

“Ce ti-a dat-o dracu’”

” E funky asta…”

“Ti-o dadeam ba, dadusem trei headuri”

” I’m back, baby”

“Mama, ce i-ai dat-o”

“AAAAAoleo, ce-i acolo, manca-v-as”

“Moama cu lama, nebunule”

“Muriiiiiiiiiti”

“Eu ii zic in dreapta, el – batman”

“Ba, ala-i…”

“12 hp aaaaa. aaa. urechea mea.”

“FMC tragea in mine ca tampitu’ si nu m-a luat”

” unspe cu cinci”

“Bai, nene, am zis ca-ai murit si n-am mai tras”

“Fasole, du-te terro, te rog”

“Ma duceam cu lama pe el”

“Baga-mi-as awp-u’ in…”

“Lavinia..killing SPREE!”

“PuZZy a ucis-o pe Lavinia”

“Pandar infect”

“Lasa-mi-l mie”

“Esti prea zeu, Fratila”

_____________________________________________

replici de anul trecut de cînd jucau colegii mei cs, culese şi transcrise  de lala.

15 minute de viaţă

1 minut: azi am văzut că cineva a căutat pe blogul meu “femeie legată de calorifer”.

2 minute: aseară am avut primul meu vis în care eram răpită de extratereştrii.

3 minute: azi dimineaţă aveam febră.

4 minute: azi mi-am  făcut testamentul. pe bune. include 19 persoane.

5 minute: mă simt confuză, da. dubii, fluturi şi iar îmi muşc buza de jos ca nebuna.

6 minute: ieri am băut un gin tonic magnific la un irish pub vis-a-vis de librăria eminescu (lângă coloane, la universitate)

7 minute: reiau trainspotting şi mă apuc să scriu mai mult

8 minute: ieri, la 7 , cerul era mov în zona romană – tnb – unirii (am mers pe jos)

9 minute: trebuie să mă laud şi aici

10 minute: mă las de fumat, m-am apucat vreodată?

11 minute: când afară e aşa frig, îmi doresc să fiu într-o singură ţară: finlandia.

12 minute: mîine stau acasă, voi rata o oră de “dictare” la română. regret profund.

13 minute: dubii, fluturi versus reacţii zero – ce mi se întâmplă?

14 minute: vreau să ies afară la o plimbare lungă. nu am mai mers mult şi degeaba prin bucureşti de mult timp…

15 minute: mi-au revenit poftele: cartofi copţi şi salată de varză.

O zi de şcoală.

O zi de şcoală uşor atipică.  De fapt, mint. A fost o zi normală, doar că nu am mai scris despre zilele de liceu. Nu prea.

E vorba de ora de fizică, aşa zic eu. Eu – artista, boema de mine. Nu inţeleg mai nimic şi nici nu mă străduiesc – nu văd rostul. Stau in prima bancă, la geam si copiez cuminte şi mecanic ce scrie pe tablă. E frumos şi liniştitor să-ţi verşi conţinutul tablei în caiet.

Uneori preiau exemplul Irenei şi încep să scriu poveşti pe bucăţi de caiete, dar azi nu. Aş fi început să scriu, dar Irene nu făcea asta aşa că am lăsat baltă creaţia in favoarea unor ecuaţii fără sens. Într-un moment de uşoară reverie m-am trezit punându-mi următoarea problemă: dacă aş putea sta mai comod în bancă? Aş putea. Aşa că m-am întors spre dreapta cu 9o de grade. Mi-am reconfigurat poziţia astfel încât să stau în eternul stil lotus. Stăteam cu spatele lipit de calorifer, cu capul lăsat pe spate, pe pervaz şi puteam să şi scriu aşa.

Nu-mi dau seama cum de nu m-am gândit la asta mai de mult. Trebuie să recunosc că după 10 minute îmi amorţise un picior, dar stătusem bine. Beneficiam de o nouă perspectivă, vedeam clasa altfel şi chiar simţeam că domin spaţiul acela în care o decimală face diferenţa. Doar pentru că experimentam ceva inedit, era şi un minin grad de risc – să nu fiu observată că stăteam cu un genunchi la nivelul băncii.

Problemele tot indescifrabile au rămas, Irene doar şi-a completat colecţia de versuri din melodiile ei favorite pe marginea caietului, în stânga liniei de aliniere. Am mai desenat un grafic, două. Ele mă interesau pentru că nu aveam rigla şi aşa demonstram abiliţăţile mele extraordinare la a trasa o linie dreaptă. S-a sunat în mijlocul problemei – nu mi-ar păsa, dar data viitoare am test. Oricum, am deja un 8. Voi supravieţui.

Păcat, însă, că nu voi putea să stau în noul fel descoperit astăzi.

Red sky at night, rocker’s delight.

It must have been six months ago when someone posed the following problem: how do 25.000 rockers take a shower all in the same time and in the same place? The answer? Well, that’s easy: they go to a Metallica concert on a rainy day. It seems that less than a month ago the riddle changed to: how do you get 4000 rockers to jump around in a freezing sludgy pool? The answer? Oh, it’s obvious…

After experiencing a Madonna concert in the last days of August, Izvor Park in Central Bucharest “disappeared”, being replaced by a dry desolated area which constantly released hazy clouds of dust. The real problem was that the location was set as a venue for the Tuborg Green Fest, just a week ahead. But this issue was mostly ignored and the first two days of gigs registered massive attendances, even though this meant you had to breath in a lot of dust. Having set the scorching heat as the culprit, people wished for a cooler, moister weather. Not many gave it a second thought to realize what damp weather or even rain could lead to.

The third day, which was also the closing day, answered their prayer by washing down the whole city. The bone dry ground slowly took in the water it needed and then the excess leveled up. Due to the wavy ground that seemed to have always been caved in a lagoon of sticky mud started to form. The temperature assured its gelid state.

The weather influenced many people’s decision whether to go or to stay indoors. It goes without saying that I wasn’t going to think again. Some friends and I set a meeting point at seven o’clock so that we could get there on time for a drink and then find a place somewhere as near to the stage as possible so that we could both hear and see everything without having our view blocked. We arrived there at half past seven delighted to see that there were less than 50 people around the stage, but horrified at the thought that we would have to move around through all that mess. It was really slippery and people trying to get from one point to another appeared to be swaying. The crowd started to build up and judging from their looks nobody came to see the band before Vita de Vie, whose act should’ve ended by the time we got in the stage area so that the place could be cleared out and Vita have their props and instruments set. For no apparent reason they continued playing and the audience was chanting Vita de Vie’s name in a strong, yet shivering voice. It continued until they’ve decided they were no longer wanted and have exceeded the time given for their performance.

The stage was quickly cleared and instruments were taken in, other instruments were taken out and tested. Microphones, lights, sound checks. My friends and I witnessed everything neatly lined up in the first row. The downpour was falling unnoticed, the audience  - mostly teenagers dressed in colours that appeared to be dark from all the rain water they’ve absorbed – was getting more and more excited as they saw a big Fenomental poster being raised in its place in the back and getting sneak peeks of the group’s members.

The concert everybody was anxiously waiting for started with a delay of thirty minutes and was over in an hour. Vita de Vie’s lead singer knew what we were going through staying out in this almost arctic weather and thanked us often and even joked by giving us advice of how to manage our illness if we caught a cold. It even seemed that the lyrics were plotting everything, because you could see him point at the sky every time the word “rain” was mentioned in the songs and, believe me, that was for more than just once or twice. The crowd was more than just ecstatic and they were singing along to Vita de Vie’s most popular songs such as Praf de Stele, Zale de matase, Beat mort, Varza, Sunetul mai tare, Liber, Totata. Thousands of hands were permanently touching the sky either clapping or showing the world-renowned “rock on” sign with the green Tuborg Fest bracelet glowing. The lights were always changing from a bloodlike scarlet to fresh greens, deep violets and shades of blue. The raindrops became visible in the light that altered the silent, black horizon. The light was also colorizing all the monochrome locks of hair that were soaked up in rainwater and heavily stuck to our cheeks and foreheads.

They sounded so much better live than in recordings because there wasn’t that queasy and annoying artificial background buzzing and all the other sounds that were added as later edits were missing – they only offered a cheap, disappointing feeling. The sound system was a bit too loud in the front where we were but that was so just to cover the whole area. There was also a problem with one of the guitars, but they managed to fix it.

After one hour of amazing music their performance ended, leaving the crowd with so many moments they’ll never forget and probably a couple of days to spend in bed coughing and shivering. Of course, everybody started the chanting routine once again demanding to have the band back on stage for a few more minutes of additional performance. Probably because of the delay and the harsh weather they were told not to return for the encore so that moment was slightly disappointing, but fully understandable. After all we got what we came for and even more than that. The compact crowd was breaking down into small groups that were either heading home or somewhere dry crawling through the sludgy mud.

And the answer to my riddle? Vita de Vie’s gig at this year’s Tuborg Green Fest.

Lavinia PETRESCU – 10 A.
September, 29th.

EARTH HOUR 2009

JOIN THE MOVEMENT

There is absolutely no doubt that the most important environmental event of March is the third edition of WWF’s worldwide project The Earth Hour.

The Earth Hour is an annual campaign that targets to make people understand the problems we are facing in matters such as global warming, the greenhouse effect, climate change and to reduce the harmful CO2 emissions even in little amounts. Started as a local “mission” in 2007, Sydney, the Earth Hour grew extremely popular. When it comes to numbers, the “explosion” is obvious and absolutely spectacular, from one city to over 1400 in 80 countries that are going dark in 2009.

The Earth Hour 2009 will also try to switch off all the lights in Bucharest, so if you fell like doing something for yourself, for your local community and for the whole planet, you are free to take part in the event. Your “assignment” is very simple, all you have to do is to turn off all the lights in your home and another thing: don’t forget to tell your friends about this. They might not know or they might have forgotten and every person who believes in the project and spends one hour in the dark is essential to the success of the event.

Prove that you can be eco-friendly and act responsibly along with the planet. You are not doing this because you “have to”, but because you “want to” and taking part into this year’s Earth Hour shows that you understand the planet’s problems and want to fight against them.

If you want to participate to this year’s Earth Hour then you are supposed to switch off all the lights Saturday, the 28^th of March, at 8:30 PM.

LIGHTS OUT.

un material pt scoala. din proprie initiativa. i l-am dat lu’ dirigu (prof de engleza, nu ma intrebati cum a primit postul) si a zis ca sigur, il pune pe undeva in clasa…yeah right, noroc ca a lipsit intr-o zi si l-am gasit pe catedra undeva, am luat banda adeziva si l-am lipit cu ura si sange si sudoare cu gandul la toti stramosii mei care au luptat pentru drepturile lor si nu doar la ei. ci si la omul prehistoric care nu avea playboy, la cei care au carat placile alea pentagonale si rosii din care au facut refugiul spirlea in crai, la mihaela radulescu care a avut teribilul nenoroc sa se fi nascut in tara asta spurcata si la cei care au conceput reclamele de la unirea (cele mai geniale reclame romanesti impreuna cu aia cu popa).

scar tissue.

scar tissue that i wish you saw

sarcastic mr. know it all

close your eyes and i’ll kiss you,

i’m seriously starting to believe that things can’t get much worse…i’m partially irritated by the fact that we were asked to come over to school (again) to get some damn report cards we don’t even need. i wouldn’t mind it so much, but to go all the way to school and back home just for the darn paper and i also got carried away by some freaky form of holden caulfield nostalgia and decided i had to pen my thoughts and feelings and then post them. it really feels like saying good-bye to some friend who’s supposed to be away for a long time. you feel devastated, you might even start crying and all, you’re clearly having a rough time saying good-bye – it’s way too overwhelming and then, the next day he drops by with the good news – he’s not going anywhere. it sucks after you’ve told him a thousand times that everything is gonna be okay and that you promise to write and all. the funny thing is that you might even wish that the bastard actually left in the first place. well, i got the goddam card, shot the crap with the people i was able to find and then returned home.

the actual thing that’s been bothering me is what happened yesterday. it’s not about school and that kind of stuff. the fact is i kinda think my boyfriend and i broke up or something. the thing that is sad is that there’s nothing we can do, i mean he left town for the summer and so will i in a couple of weeks. he texted me late last night saying some weird stuff that i’m pretty sure he doesn’t entirely believe, all kinda corny and cheesy and all. what’s bothering me even more is that i don’t know what to believe and i have this feeling like i’d let him down or something. it’s sad when you come to think about it. i just hate it to disappoint people and to know that i could’ve done more. the saddest part is that you did something wrong, even though your intentions were good and with a little bit of effort you would’ve blown it so badly.

i’ve decided not to show any emotion and to keep the pain inside, to enclose it, so that everything is as discreet as possible. i’ll figure out what to do and if i don’t i can easily trick myself into thinking that everything is gonna work out in the end.

until then i’ll walk alone the unceasing road of desolation and demolition.

cus with the birds i’ll share this lonely view.

with the birds i’ll share this lonely view.

with the birds i’ll share this lonely view…

(lyrics from “Scar tissue” performed by the band Red Hot Chili Peppers from the album Californication out in 1999.)

cine m-a muscat de mana? si ultima zi de scoala.

prima problema: cine m-a muscat de mana? am o vanataie pe mana care e clar de la gura cuiva. vanataia o am din perioada 1 – 6 iunie. vanataia este facuta pe mana stanga la 13cm de incheietura in partea stanga a mainii. forma ovala, usor ascutita, ca de lamaie. 4-5 cm in portiunea cea mai lunga. culoare movulio-cenusio-culoarea-pielii. posesorul este rugat sa recunoasca fapta si sa confirme printr-un email/status/mesaj/telefon/carte postala/scrisoare de amor/mesaj pe banda la transmisiile meciurilor din campionat (care parca s-a terminat, nu?). multumesc mult.

a2a faza: azi a fost ultima zi de scoala. gata…am terminat clasa a9a cu actele in regula si mediile incheiate si trecute in carnet a fost foarte deprimant. serios, sa stai sa te gandesti ca nu mai treci pe acolo pana in toamna. treceam pe langa profesori si directori care erau in clase si cabinetele lor si mai aveau ceva treaba (traiasca birocratia. NOT) si ma gandeam cum ne calca pe nervi uneori si cum nu ii suportam si mi se topea inima. era foarte ciudat, deja imi era dor de ei, de toti. de toti care ma enerveaza, de toti cu care nu prea am tangente, de toti fata de care sunt indiferenta. e aiurea ca dracu’ sa fii in situatia asta, sa ti se faca dor de toti. nu stiu pe cine o sa vad in vara avand in vedere ca sunt plecata la munte, dar o sa vin si o sa ies cu cine mai apuc.

momentul cel mai frustrant a fost la sfarsit cand am plecat. am iesit din scoala am facut cativa pasi si m-am intors ridicand mana. am vrut si sa-mi salut scoala in mod militaresc dar si sa arat un anume deget, dar nu am facut nici una. nu aveam starea potrivita. in schimb mi-am dus mana la ochi pentru ca batea soarele foarte tare. ma uitam la scoala ca la ceva defect dar la care tineam pentru ca era al meu. scoala mea. liceul meu. sentimentul ala nasol de apartenenta sau ceva de genul. faci parte din scoala aia si din toata treaba asta jegoasa in special luni dimineata, dar fara tine nu ar fi decat o cladire galbena. e ca un pui de caine plin de noroi care sare pe tine. si apoi am plecat. ma uitam in curte, la cer, in spate…peste tot. nu cred ca realizam ce se intampla. pe mine ma marcheaza si ma fascineaza chestiile astea gen “ultima zi de a9a”.

am plecat lasand un urma un dulap gol la etajul unu si o gasca de ciudati de care o sa-mi fie foarte dor. am plecat cu ghiozdanul surprinzator de gol. cu o sticla de nestea, kinder bueno si “de veghe in lanul de secara” (editia in romana si editia in engleza). avea dreptate holden la sfarsit: “don’t ever tell anybody anything. if you do, you start missing everybody.”

Ce am invatat in anul scolar ’08 – ’09 la Limba si Literatura Romana.

Ce am invatat in anul scolar ’08 -’09 la Limba si Literatura Romana

-tema-

Septembrie 2008, Mihai Bravu nr. 428.

Aici si acum a inceput drumul meu in incurcata si excentrica lume a vietii de liceu. Nu mai stiu ce credeam si ce simteam la inceput..defapt, stiu. Stiu ca imi era frica de ora de romana si de multe alte ore. Eram ametita. Mi se parea senzational ca eram a noua. As fi mers cu o placuta pe strada pe care scria “Sunt la Liceu”, toata identitatea mea se reducea la o singura propozitie. Eram in sfarsit la liceu. Parca ar fi fost admisa intr-un club exclusivist, nu intr-un loc in care oricum as fi ajuns.

Mai 2009, Mihai Bravu nr 428.

Aici si acum sunt in ultima luna de scoala. O luna pana termin primul meu an de liceu. Lucrurile au inceput usor sa se clarifice si totul parca are sens. Situatia decurge in limitele acceptabilului, iar chiar daca totul a capatat logica si ordine, parca nu simt prezenta rutinei. Un lucru bun.

Un lucru mai putin bun ar fi ca, aflata la capat de drum, sunt obligata sa privesc inapoi si sa fac un bilant, sa contabilizez toate realizarile din acest an. Ceea ce ma aduce la momentul in care redactez textul care se suprapune si cu un timp din viitor care atunci va fi un prezent in care se va citi aceasta lucrare iar totul se va egaliza din punct de vedere temporal. Prezentul va fi universal si se va reactualiza tot sub forma de prezent odata cu fiecare citire. Dar acum nu trebuie sa insist pe aceste aspecte, ci pe lucruri concrete. Pe ce am invatat eu in acest an la aceasta materie.

Primul meu reflex a fost sa deschid caietul sa vad ce gasesc acolo, dar am realizat ca daca nu e o informatie pe care am retinut-o inseamna ca nu este ceva invatat. De aici se poate ajunge la concluzia finala ca nu mi-am facut tema, crima pentru care primesc un patru in stilou albastru direct in rubrica “Limba si Literatura Romana” de pe bucata de pagina dubla de catalog care-mi apartine.

Lista de invataminte:

Am aflat cum a fost afectata industria cafelei la noi in liceu si ce batalie se da intre domnisoara de la bufet si monstrul metalic si impunator plasat strategic langa intrare.

Am descoperit ca lucrurile aparent stabile, bancile, nu sunt  decat la un pas de a cauza dezastre naturale si hohote de ras. La fel si masutele mici si nevinovate. Si usile albastre.

Am invatat ca orele se pot face si in engleza si inca sa-si pastreze valoarea.

Am scris despre flori si mirosuri cand colegii nostrii din alte licee scriau pentru a mia data in caiete ca Eminescu este cel mai mare poet roman.

Am auzit multe povesti si am creat multe legende. Am devenit istorie vie timp de patru ore pe saptamana. Faceam text din nimic, din ce aveam in buzunar, din ce am mancat ieri, din ce scria pe banca. Formulam explicatii proprii pentru lucruri neimportante si negam legile deja existente.

Am inteles ca trebuie sa am rabdare cu colegii mei. Cu Matei si “frichinicii” lui si cu Vlad.

Am facut literatura cu scoarta cerebrala, nu cu borcanul de gem. Cu stiloul si nu din culegerea de comentarii.

De dragul literaturii am luat cheia de la pian pe alt nume, i-am procurat hrana doamnei profesoare pe langa nelipsita cafea si ne-am sacrificat inocenta invatand cum sa tragem la xerox poezii.

Am invatat sa scriem altfel, sa gandim altfel, sa citim altfel.

Am fost sfatuiti sa inchidem televizoarele cand vedem ca incep reclamele si ca daca avem nevoie de ceva vreodata sa apelam la un Philips, bineinteles.

Am inteles de ce e bine sa fim sinceri si sa intrebam de la Irina. Ce important e sa ai banca ta personalizata cu lectia din care vei fi ascultat. Ce se poate insemna ca ti-ai schimbat colegul de banca. Ce bine merg clatitele cu literatura.

Am invatat cat de important este aerul proaspat si astfel am mentinut geamul deschis pe tot parcursul anului indiferent de sezon, vreme  si stare de sanatate a persoanelor bipede din clasa.

Am mai invatat ca e bine sa mai razi de oameni din cand in cand si ca nu e o crima sa-ti imiti profesorii.

Am observat cum pe hol pot trece pungute si lazi pe tocuri. De ce nu e bine sa inventam scuze pentru o tema nefacuta si ca nu e indicat sa credem in aparente. Movul e o culoare frumoasa, primavara trebuie sa furam flori, oamenii din mijloacele de transport sunt spectacol de teatru absurd, ziarele de tip tabloid de citesc de la persoana de langa. Prajiturile si dulciurile sunt magnifice, Camil Petrescu nu are pe toti in paza, Caragiale e entitatea divina in care trebuie sa credem, mereu trebuie sa ne uitam in spatele caietului sa vedem ce carti mai avem de citit. “Mara” nu e un roman socialist oricat de convingator ar putea Catalin sa fie, reclamele pot fi misogine, oamenii pot iesi pe jumatate nemachiati din casa. Sedintele cu parintii sunt geniale, la intalniri importante putem desena elemente ce alcatuiesc flora si fauna fara sa simtim vina, ping-pongul pe Internet face ravagii. Tablourile pot si mici si triste, cobaii pot sa evolueze, putem fi morti fara sa ne dam seama.  Expresia fetei ne poate da de gol. Am invatat ca exista minciuni menite sa ne faca bine, literatura, si adevaruri care ne anesteziaza orice simt, obiectivele didactice.

Aici se termina sirul de invataminte, nu se termina…aici face o pauza. O pauza sa mai deschidem ochii, sa ne uitam in jur, sa mai luam contact cu lumea exterioara, doar pentru a avea ce corecta in clasa a 10a. Cu ce scop? Sa iesim din liceu ca fiind niste monstrii ironici si acizi, exact asa cum trebuie sa fim. Exact asa cum am invatat in clasa a noua.