strivind corola de minuni a lumii…

1. Tîrgul absolvenţilor chiar aici pt liceeni rebeli, studenţi nervoşi şi absolvenţi intelectuali.

2. azi nu am făcut ultimele ore pentru că nu era apă în şcoală.

3. justin bieber cîntă ca o fată sau cel puţin aşa sună pe telefon (acompaniat de Mandu )

4. am dat teza la mate. Long Live Triunghiuri Degenerate.

6. 11 zile pîna Ac/Dc i’ll give you black sensations up and down your spine

inia.5mai

15 minute de viaţă

1 minut: azi am văzut că cineva a căutat pe blogul meu “femeie legată de calorifer”.

2 minute: aseară am avut primul meu vis în care eram răpită de extratereştrii.

3 minute: azi dimineaţă aveam febră.

4 minute: azi mi-am  făcut testamentul. pe bune. include 19 persoane.

5 minute: mă simt confuză, da. dubii, fluturi şi iar îmi muşc buza de jos ca nebuna.

6 minute: ieri am băut un gin tonic magnific la un irish pub vis-a-vis de librăria eminescu (lângă coloane, la universitate)

7 minute: reiau trainspotting şi mă apuc să scriu mai mult

8 minute: ieri, la 7 , cerul era mov în zona romană – tnb – unirii (am mers pe jos)

9 minute: trebuie să mă laud şi aici

10 minute: mă las de fumat, m-am apucat vreodată?

11 minute: când afară e aşa frig, îmi doresc să fiu într-o singură ţară: finlandia.

12 minute: mîine stau acasă, voi rata o oră de “dictare” la română. regret profund.

13 minute: dubii, fluturi versus reacţii zero – ce mi se întâmplă?

14 minute: vreau să ies afară la o plimbare lungă. nu am mai mers mult şi degeaba prin bucureşti de mult timp…

15 minute: mi-au revenit poftele: cartofi copţi şi salată de varză.

Cum am murit intr-o zi de vara. partea a5a. Intoarcerea acasa.

Eu: … cu mami. Mai pot sta inauntru? Mai pot sta in apa.

Moartea: Nu vroiai tu sa scapi de incurcatura asta?…Adica, si tu?…hai, nu-ti bate joc..unii muncesc din greu ca sa ii omoare pe altii si tu vii si crezi ca poti face absol..

Eu: in multimea numerelor complexe…cu numere din ce se poate face. Delta mai mic ca zero are solutii…daca stii numere complexe, nu?

Moartea: Nu-mi pasa. Cum ziceam, tu ai impresia ca poti sa intervii cum vrei, nu? Ca e in regula sa-ti bati joc daca pe tine capul ala sec si dobitoc nu te ajuta cu mai mult.

Eu: Nu e asta, dar…am nevoie de raspuns. Trebuie sa stiu, ce se intampla cu delta negativ si numerele complexe. E de clasa a zecea, cred. Eu am murit acum, dupa a noua. Nu am de unde sa stiu.

Moartea: (schimband registrul) ah, pai…stiu si eu (se incrunta) la ce-ti trebuie oricum?

Eu: Poate ca exista o solutie. Una in C.

Moartea: (razand) solutie la ce?de murit tot ai murit…

Mi-am aprins alta tigara. In sfarsit scapasem. Avea cumva dreptate…nu mai trebuia sa stau sa astept sa vad ce-mi zice, ce se intampla. Dupa ce a ezitat cateva clipe s-a ridicat si eu l-am urmat. Am mers putin pana in camera, adica exact cat trebuia, nu ca la venire cand simteam ca nu se mai sfarseste drumul. Cand am trecut prin sufragerie am simtit un miros vag de flori. Am deschis un geam. Soarele se pregatea sa apuna, strazile erau suflate cu un strat de scantei. Ma simteam bine. Pentru prima data de cand murisem ma simteam bine.

In camera Moartea s-a intins putin in pat si mi-a cerut un pahar cu apa. Cand m-am intors mi-a spus cu o voce calma sa-mi pregatesc lucrurile ca ma lasa la gara. Am luat valiza neagra de piele – una veche si prafuita – am sters-o usor de parca as fi putut sa o zgarii daca nu eram atenta si am deschis-o. Era goala. Nu stiam ce sa pun in ea, m-am ridicat si am aruncat chistocul. Pachetul. Unde imi era pachetul?

M-am dus in baie si mi-am amintit ca il aveam in buzunar. Mi-am scufundat mainile in cada si l-am luat. M-am oprit sa ma uit la mine cum aratam moarta. Singurele lucruri care se miscau erau suvitele ce se zbateau sa stea la suprafata. Apa era rece. Mi-am dus mana la clavicula si am simtit o durere scurta. Mai aveam 9 tigari in pachet. 9 tigari. 7-0.6-7. Gudron 7 miligrame. Nicotina 0.6 miligrame. Dioxid de carbon 7 miligrame. 9 tigari. Gust bogat, usor intepator, pe deplin rafinat. Cancer bogat metastaze, usor intepator chimioterapie, pe deplin rafinat autopsie. Cancer cangrenat, usor fetid, pe deplin mucegait. Gust cangrenat, usor fetid, pe deplin mucegait.

M-am asezat pe jos langa cada si mi-am lasat capul sa se muleze pe conturul marginii albe. Totul in liniste desavarsita, nu vroiam sa trezesc cadavrul din cada. Mi-am ridicat mana si cu palma deschisa si inghetata am atins suprafata apei, netezind-o. Mi-era frica sa-mi scufund mana, mi-ar fi dat impresia ca sparg acel geam de cristal. Nu stiu cum am ajuns apoi cu gura pe marginea rotunjita. Am lasat o dara de ruj rosu, acum am observat. Nici nu stiam ca eram machiata in ziua aceea. Oricum, cui ii mai pasa? Nici macar mie, m-am ridicat si m-am dus in camera. Mi-am aruncat apoi in valiza 3 esarfe, inca un pachet de tigari, un album de poze vechi, creioane, o foarfeca, picaturi de nas, o furculita, apoi am pierdut sirul, stiu doar ca aruncam lucruri in nestire.. S-a inchis usor – era logic, doar era pe jumatate gol. L-am ridicat si am facut o pirueta cu el in mana. Lucrurile din interior se macinau electric si in sfarsit, eram gata. Puteam pleca.

Am sarit in pat, am aterizat in genunchi si cu mainile m-am tras mai in fata. Stateam acum aproape de Moarte si simteam cum respir din ce in ce mai greu. Nu ma induram sa-l trezesc, parea asa de calm si bland…fata de mine. Fata de urma mea rosie de pe obraz care se reflecta in lama coasei pe care o tinea patimas la piept. Ma ranisem destul in ziua aceea, dar simteam ca ar mai fi loc pentru o doza. Mi-am inclinat capul si mi-am inchis ochii – si moarta fiind eram speriata – am simtit cum metalul rece si rigid imi strapunge buza. Mi-am inclesat pumnii strangand in ei o vaga nemultumire si naivitate. Ce naiba mai faceam? Lama ascutita trasa linii in toate directiile si sapa prin mine. Eram un cadavru oribil. Deodata, am simtit o mana care-mi cuprinde obrazul si ma trage aproape de ea. Sangeram abundent si aveam gatul scaldat intr-o materie rosie si coroziva. Imi ardea ochii, imi intindea corzile vocale pana la infinit si-mi sugruma abdomenul cu ele. Doua degete de sticla imi trasau spatele si-mi simteam pielea perforata de milioane de ace si senzatii si otravuri. Cel mai mult imi doream sa raman acolo. Acolo. Unde eram? Cu oceanele, cu visele, cu cocostarcii, cu cerculetele. Ecuatiile. Clavicula. Apa rece. De la abdomen in jos eram paralizata, mainile imi erau ofilite si fruntea calda. Imi simteam umerii goi si buza franta. Spatele incordat si degetele tremurande. Nu auzeam nimic. Nu vedeam nimic. Nu simteam decat gustul ultimei tigari. Nu puteam mirosi. Aceste simturi erau nule. Singurul care conta era cel tactil. Tactil – un cuvant plin si frumos. Suna a apasare de oricare trei clape succesive pe pian. A scoarta de tei. A trei pasi incalciti. T-a-c-t-i-l.

Mi s-au ingustat umerii, sau imi erau ingustati. Prin solduri aveam cuie reci si pulsam viata prin buza mutilata. Prin gat gustam cum mi se sapa un portativ organic si sangele era curatat. Nu trebuia sa lasam urme. Intr-un final mi-am simtit creierul scurtcircuitat si am alunecat langa Moarte. Inca tremuram violent. Cuvantul “patologic” mi se derula in craniu, scris pe o rola de film. Lumini. Motor. Actiune. Sange. Moarte. Portativ. A cui era mana din parul meu? Cu mana stanga mi-am cules urmele de sange de pe fata si gat si le-am presat in peretele alb. Cadavrul mutilat. Perete mutilat.

Moartea: (rupand tacerea intr-un mod brutal) Vrei sa mergem?

Eu: Sigur…(mi-am intors capul catre el si l-am privit fara sa vreau) Oricand este gata…

Aveam o voce sfarsita si vulnerabila. Ma simteam ciudat. Ma simteam exact ca atunci cand am impresia ca am pupilele foarte dilatate…adica ma simteam frumoasa. Era ceva nou pentru mine. Si-a proptit un deget pe barbia mea si a trasat o linie supla in jos. Iar mi-am incordat involuntar spatele.

Moartea: Mergem cand vrei tu.

Ma ingropa in puf cu privirea lui insistenta. Imi absorbea toate oasele si deveneam o prezenta lipsita de puterea de a alege. Tare mult as fi vrut sa mai stau. S-a ridicat si a trecut plutind peste mine.

Nu m-a intrebat nimic, pur si simplu mi-a luat valiza si a plecat cu ea. Pasii ii erau mascati de macinatul obiectelor dinauntru. Plecam deja. Cuprinsa de o lene insuportabila, am incercat sa protestez…nici macar atat nu mai puteam face. Eram cadavrul fara vointa si fara buza inferioara. Cui ii pasa ce cred? M-am ridicat si m-am luat o alta camasa. Plecam. Pentru totdeauna. El acasa. Eu la gara.

Am iesit in strada si mergeam dupa el. Nici nu stiu pe unde am luat-o. Mai se intampla sa culeg detalii. Totul parea suspect. Un copac viu. Un caine viu. Un claxon viu. Cioburi vii. Numai eu murisem. Dintr-o planeta de lucruri inutile si trecatoare tocmai eu murisem. Nu stiu de ce pe drum nu i-am cerut valiza. Poate pentru ca mi se parea lipsit de sens. Putea sa o care si singur. Nu era grea. Apoi am realizat brusc ca noi nu am stat la nici un stop.

Eu: De ce nu stam la stop?

Moartea: Nu conteaza, oricum putem trece prin masini, prin cladiri.

Eu: Asta nu inseamna ca putem trece prin sasiu si nici prin caramizi…

Aveam vocea amara. Nu stiu de ce am zis asta.

Moartea: Nu inteleg ce vrei sa zici si nici nu-mi pasa. Mai am putin si am terminat cu tine. (zambi)

Am ajuns la gara. Ne-am facut loc printre masele de oameni care colorau dalele patratoase si crem. Ne strecuram printre fosnetele de hartie creponata ale hainelor. Intr-un final ne-am asezat pe o banca. Am tras valiza spre mine tresarind la sunetul de asfalt ce-mi tocea unicul bagaj. Uitasem scrumiera. Vroiam o sticla de vin. Si niste paie. Nu mi-am aprins nici o tigara cat am stat acolo. Moartea era tacuta, ma linistea. Imi vorbea despre tot ce creierul meu sec si degerat vroia sa auda: vreme, liste, fericiri, pranz tarziu, pulovare crosetate stangaci, gaste.

Intr-un final au anuntat un tren. Mergea la Oradea. De acolo as fi plecat mai departe si mai departe, urmand cai dungate si prafuite. Pixelate si patate cu cafea. Cand au tras trenul la peron m-am ridicat instinctiv si cu valiza dezechilibrandu-ma vizibil am inaintat intr-o linie ondulata spre prima usa pe care am zarit-o. Moartea suspina ceva in spatele meu, apoi tipa, parea important. Nu mai imi pasa, ma tradase intr-un fel. Nu stiu cum, dar asa simteam. Nu mai imi pasa, jur, nu aveam de ce. Eram doar eu cu pulovarele crosetate prost, cu petele de cafea, optiunea unui pranz tarziu. Doar aveam inca multe de facut si indata ce trenul a pornit prin orizontul negru si incalcit mi-am aprins o tigara. Murisem si plecam departe. Nu stiu unde ma duceam. Aveam toate posibilitatile si nici un gand stabil. Adevarul e ca nu meritam, nu meritam sa stiu ce urma sa fac acum, in eternitate.

Mi-am ridicat picioarele si le-am sprijinit sub mine pe canapeaua de piele. Din buzunar mi-am scos un bilet mototolit si l-am intins pe pulpa stanga netezindu-l cu degetele. Flexibil, mami. E un biletel aproape elastic, mami. Mami, prinde-mi codita mai strans. Macar scapasem de cancer. De morfina si de tema la mate. De borcanele de dulceata de visine, de nasul infundat, de cocostarci. Lumea era la fel de frumoasa si jegoasa. Nu-mi faceam griji daca am sau nu pupilele dilatate. Imi adusesem aminte unde-mi lasasem cerceii mov. Am mai tresarit odata. S-a deschis usa compartimentului si a intrat un tip slabut si inalt. Si-a scos o batista din jacheta si in ea avea o pastila. A inghitit-o. Nu stiu de ce. Apoi m-am uitat pe geam si am inceput sa ma gandesc la ziua de azi – ziua in care am murit. Numerele complexe puteau face orice, solutii puteau exista oricum. Geamul era murdar si-mi topeam incheieturile sprijinindu-mi palmele pe el. Nu mi-am dat seama cand terminasem tigara, pur si simplu o azvarlisem undeva. A ta, vulnerabila, instabila, slabita, muritoare morfina.

Si poate ca eu o sa ma duc, totusi, acasa.

Cum am murit intr-o zi de vara. partea a4a. “Tu poti sa faci cerculete?”

Termin in sfarsit cu aia de la centru. Am gasit ceva rezonabil, dar sigur nu ii va conveni. E simplut, neasteptat si trebuie sa terminam totul pana vin ai ei de la birou. Codul era gresit, nu in totalitate. Era 501j, adica suicid simplu cu otravire. Ce mi s-a dat acum e 503c – suicid-accident cu inecare.

Incepusem sa aud pasii apasati in podea si mi-am intors usor gatul ca si cum nu as fi avut nici un oscior, nimic. Stateam de putina vreme intinsa pe jos. Priveam tavanul si-mi imaginam campii, plaje, munti, flori, nori. E incredibil cate nuante poate captura inauntrul lui un tavan alb. Miscari, forme, glasuri. Si nu erau doar nuante si culori, era un brat greoi care sapa aerul si-si infigea degetele in abdomenul meu si-mi scotea de acolo, pe rand, ficatul, inima, plamanii, niste intestine si apoi mi le punea pe fata incercand sa-mi calmeze plansetul. Nu reusea si sfarsea prin a ma lovi in cap cu o lopata.

Moartea: gata, s-a rezolvat…(uitandu-se in jur dupa coasa) avem putintica treaba de rezolvat si apoi gata, putem sa mergem un vrei. Adica, eu ma duc acasa, tu te duci unde vrei.

Eu: ma lasi in gara?

Moartea: da, bine…hai, avem treaba. Dupa’aia vorbim si te las unde vrei…sper sa fie in drumul meu.

M-am ridicat si l-am urmat. Am avut o surpriza vazand ca inca pot merge, dar nu eram sigura ca ma pot tine pe picioare prea mult asa ca l-am prins de mana. S-a intors uimit si mi-a trantit o expresie greu de digerat, a zis ceva apoi, dar nu l-am auzit. Desi era apartamentul meu si logic, avea dimensiunile unuia, eu ma simteam complet pierduta. Cred ca am facut zeci de mile tinandu-l de mana. Pe sub picioare imi cresteau peroane, alei, scari, cate o razatoare, caramizi, castane sparte, albus si faina, cioburi. Nu mergeam pe o suprafata, ci printr-o suprafata. Picioarele mele erau scufundate intr-un strat adanc si dens de ciment si caramizi si nisip. Imi raneau picioarele si le tatuau cu modele disperate cat timp le prindeau si apoi le dadeau drumul. Ramaneau si curatau darele de sange.

Am ajuns in baie si acolo si-a tras mana din a mea. Mi-am prelins spatele pe perete si am ramas pe gresia rece. Am ramas cu capul lasat pe spate si privirea inecata in tavan. Azi aveam ceva cu tavanele. Din buzunar am scos o bricheta, apoi o tigara. Am aprins celalalt capat. Auzeam apa curgand de parca mi-ar fi plesnit in cap o vena si aveam carari de sange ce mi se scurgeau prin ambele urechi. Rupand un centimetru din filtrul distrus, am reaprins tigara cum trebuia. Fumam prea mult? De data asta imi scrumam in gura. Dupa ce cadea un bob de scrum il zdrobeam cu limba si-l presam in cerul gurii pana incepea sa fiarba. Cu fiecare secunda ce trecea gustul devenea mai amarui. Dupa ce era disecat in totalitate urma altul. M-am trezit intrebandu-l daca poate face cerculete. Eu nu pot. Daca as fi putut as fi zis, probabil: “hei, uite, eu pot face niste cerculete asa misto..”. Nu am prins tehnica, dar niciodata nu e prea tarziu. Sau, de fapt, nu stiu daca am intrebat. Parca. Parca rima cu sughitul apei care curgea undeva aproape. Parca incerca sa completeze un latrat comun pe care-l auzisem afara. Poate m-am gandit sa intreb si doar atat. Imi venise acum in gand imaginea liceului in ultima zi de scoala. Iar mi-a venit in cap o melodie, apa curge mai puternic acum Dive, dive, dive, Dive in me…you could be my hero. Delta egal be patral minus patru ori a plus ce everyone is hollow ics unu, doi egal minus be plus, minus radical din delta supra doi a. set a long, low signal doi a at ease, at least, yeah. Dar daca delta mai mic ca zero rezulta nu exista solutii in er. kiss this, kiss that, yeah nu exista..nu exista solutii..in er.

Mami, strange-ma de mana, uite, plutesc. Mami, pentru delta mai mic ca zero nu exista solutii. Mami, uite, un ocean de vise. Un stol de cocostarci, mami, un stol. Pentru stol mai mic ca zero nu exista vise. Pentru vise mai mici ca oceane nu plutesc cocostarci. Mami, tine-mi tigara. Mami, simt ceva rece prin vene, simt ceva rece prin par. Pentru tigara mai mica decat vena nu exista rece. Mami, mi se rupe o clavicula. Mami, canta-mi la pian. Mami, tu poti sa faci cerculete? Mami, plutesc prin apa. Nu pe apa, mami, prin ea. Mami, ma inec? Mami, da-mi tigara. Pentru apa mai mica decat cerculete nu exista inec. Pentru apa mai rece ca mine nu exista clavicula.

Injectie, cutie, magnet, tigara, fum, nicotina, scrum, carbon, carbon, carbon, boala, cancer, sida, cutie, magnet, magnet, cutie. Morfiiiiinaaaaannnniiiifffffrrrroooommmm. Cancer ancer ncer cer er r. Nu exista solutii in er. Tigara, scrum, aer, flori, struguri, zile de luni, zile de delfini, zile de cancer, zile de leziuni, zile de abonatulnupoateficontactatvarugamrevenitimaitarziu. A ta, morfina. Tigara, prin apa, fumez. Scrum, ce? Nicotina, cum? Carbon, dracu’?

M-am ridicat. Eram in cada si de pe mine curgea apa, am improscat peretele cu picaturi. Tremur. Am nevoie de o tigara, mi-e frig, mami.

Eu: ce dracu’? (abia respirand) care a fost…minunata idee? Ce naiba vrei sa faci?

Moartea: Trebuia sa te sinucizi. Am umplut cada cu apa si te-am bagat in ea. Ai murit, am rezolvat problema, putem pleca.

Eu: Am fumat pe sub apa, am trait pe sub apa, respiram, simteam, cum dracu?

Moartea: da, pai ai trait exact ultimele tale momente.

Cum am murit intr-o zi de vara. partea a3a.

Mda, uite ca aici mi-a scapat ceva. Nu am prea multe lucruri de facut dupa ce mi se repartizeaza o persoana pe care trebuie sa o trec in lumea de dincolo. Nu e mare secret, nu avem o companie care sa ne fure ideile, asa ca le pot spune oricui. Daca vreau pot face un grafitti imens pe cladirea guvernului in care sa ilustrez in culori pastelate (de ce nu?) cum imi fac eu munca. Haideti, mai bine, sa va redactez acum pe scurt brosura pe care am primit-o la incheierea contractului cu divinitatea.

Ghidul Mortii sau Cum sa iei o viata in 7 pasi.

1. Primirea dosarului viitorului defunct de la Secretariat. Dosarul contine fisa viitorului defunct precum si adresa la care se afla.

2. Deplasarea in interval de maxim 12 ore la adresa indicata in dosar.

3. Intocmirea actului de deces pentru dosarul ce se va inapoia la Secretariat la intoarcere. Completarea se va face in pix sau stilou albastru inchis sau negru.

4. Discutie cu viitorul defunct in vederea stabilirii ultimelor dorinte.

5. Atingerea viitorului defunct in vederea luarii vietii sale.

6. Discutie post-mortem cu defunctul, lamurirea unor aspecte (despre viata de fantoma, etc). Verificarea actului de deces completat anterior. Eventualele corecturi se vor face in pix sau stilou verde. Dupa ce corectura a fost realizata actul (in 2 copii) se va semna si stampila, iar o copie va ajunge in posesia defunctului.

7. Intoarcea si depunerea dosarului ce va contine in mod obligatoriu si actul de deces la Secretariat.

Departamentul Decese.

Acesta este un rezumat al ghidului. Daca aveti spirit de observatie o sa observati rapid ca eu nu pot opera foarte multe decese. Dupa cum vedeti avem si noi un sistem birocratic (nu exagerat) si trebuie sa va marturisesc ca sunt multe Morti angajate. Cei de la Resurse Umane stiu numarul exact, dar suntem multi. Pe legitimatia mea scrie ca sunt Numarul 16/1997-R85P386. In traducere asta inseamna ca am fost a16a persoana angajata in anul 1997, sunt in registrul numarul 85 la pagina 386.

Moartea: Am gasit, ai murit de…stai sa verific codu’ asta sa vad pentru ce cauza e.

Eu: In sfarsit, (dand ochii peste cap) ma bucur sa vad ca se intampla naibii ceva. Bine ca esti tu profesionist, vii, ma omori, nu-mi spui asta si apoi nici nu stii din ce cauza am murit. Nu pot depune reclamatie?! Trebuie sa recunosti ca am avut o moarte de cacat. Nu-mi pot primi viata inapoi ca o consolare pentru felul stupid in care am murit.

As fi facut orice, chiar vroiam sa traiesc. Nu e ca acum cand mi se luase viata as fi realizat ce dar minunat e. Faza e ca nu ai de ales, viata te si ridica, te si doboara. O sa te aplaude, apoi te injunghie. Vroiam sa continui sa fac tampenii si vroiam sa experimentez lucruri noi. Simteam ca lasasem totul neterminat, nefinisat. Lasasem totul ca scos din pamant, nimic lucios, nimic sters de praf.

Moartea: (spargand cu un ac balonul de sapun in care imi mazgaleam dorintele) eh, e suicid. Da, ti-ai luat viata, te-ai omorat, te-ai facut praf, te-ai terminat.

Eu: Cred ca stiu si eu ce inseamna “suicid”, dar cum naiba. Adica nu simteam nevoia, nu am depresii, sunt in regula. Si ce naiba mi-am facut de am murit? M-am aruncat de la geam? Sigur nu e suicid-accident? Hai, Sherlock, spune-mi tot ce stii.

Moartea: lasa-ma sa verific. Sunt fise incomplete, trase prost la xerox, completate gresit…mai sunt unele.

Nu stiu unde am gresit de a trebuit sa primesc cazul asta. E groaznic. Sistemul functioneaza simplu. Ai aflat ca ai murit, plangi putin, te impaci cu ideea. Dar, nu, nu. Sigur ca nu. La naiba in aia a ma-sii ca nu. Trebuie sa faci scandal, sa pui intrebari. Vine Moartea sa te omoarea. Ea pe tine. Nu tu pe ea cu toate porcariile si problemele tale. Ce dracu’ de probleme mai ai dupa ce ai murit? Nu-ti sta bine paru’? si ce? Oricum nu te mai vede nimeni. Nu ai credit? Asta e, e cine naiba ti-ai gasit sa suni?

Moartea: Uite, e o problema…se intampla la noi mereu. Nu ma poti da in judecata, nu mai ai nici o putere de acum. Vedem cum rezolvam asta si gata – plecam amandoi. Crezi ca eu nu m-am saturat? Crezi ca eu nu am o familie care ma asteapta acasa? Dar nu – eu trebuie sa lucrez ore suplimentare cand puteam foarte simplu termin cu tine in 10 minute. Nu mai tipa ca nu te ajuta. Acum lasa-ma sa vad ce pot sa rezolv.

Am am stat asa o jumatate de ora. Am aprins alta tigara. Mi-am facut cu ea o gaura in lobul urechii si o infigeam acolo. Nu mai vroiam sa murdaresc scrumiera. Imi simteam capul mai greu acum, incepusem sa-mi fac griji. Cred ca mi se stransese tot sangele in gat. Mi-era greata si foame de la atatea tigari. Tremuram ca si cum prin mine trecea un flux slab de curent electric. Poate ca trecea sau poate ca asa, cu fiecare secunda inregistrata de ceas, incepeam sa ma dezintegrez. Aveam pleoapele capsate de cornee. Sageti prin stomac. M-am urcat pe un cantar. 58 de kilograme. Eram in forma buna pentru cineva care isi pusese capat zilelor cu o ora mai devreme.

M-am ridicat si am pus niste muzica. Moartea nu mai lasa jos telefonul. Incerca sa stabileasca cat mai repede din ce cauza am murit. Il auzeam cum devine agresiv cu cei de la centru. Tipa, se calma, incerca sa mimeze calmul si faptul ca are situatia sub control, apoi iar se enerva. Era ca si cum te-ai juca la nesfarsit cu niste magneti. Acum se atrag, acum se resping. Repeta ciclul nervos-calm si aveam impresia ca nu se va termina niciodata. Cuvintele lui imi treceau printr-o ureche, mai desprindeau o bucata de creier si o scufundau in jos pe gat. Ma intepau, ma rupeau in bucati pe care le indesau mai apoi in mine la loc. Imi mestecau toate organele interne si-mi ardeau pielea. Eu doar vroiam sa se termine.

Cum am murit intr-o zi de vara. partea a2a.

Simteam ca as fi fost taiata in trei. Tot interiorul meu era secat acum, toata energia se stransese in buza de jos care tremura infiorata parca retraind primul sarut. Aveam, intradevar, mainile cadaveric de reci. Vrand sa formulez ceva impingeam cu colturile gurii obrajii intr-un vals palid. Pleoapele incercau protectoare sa apere ochii de vreo oroare invizibila. Imi simteam coapsele calde si stomacul gol. M-am asezat pe marginea patului. Aveam impresia ca eram pe banca unei gari, flancata de doua valize grele, tocmai fugita de acasa asteptand sa vad incotro ma va duce primul tren ce urma sa aiba oprire acolo.

Moartea s-a ridicat si a luat de sub dulap o cutie mare, patratoasa, dar extrem de scunda. Cam 50 pe 50 pe 10 in centimetri. A venit langa mine si a deschis cutia. Simteam ca prin ochi imi curge un fluviu de lacrimi. Nu mai aveam puterea sa plang. Singurul lucru pe care l-as si facut era sa-mi inec capul in perete si sa urmaresc cum din craniul spulberat serpuiesc in albul peretelui panglici de sange, vii si nestavilite, formand un contur clar si rosu al gandurilor pe care le simteam acum vide sau spalacite. Mi-am trecut ochii ca o mangaiere aspra peste geam. Geamul meu. Peste comoda cu 3 sertare si peste oglinda veche. Comoda mea. Oglinda mea. Am scurtat in diagonala dulapul de la jumatate in jos. Dulapul meu. Si mi i-am varsat in cutie. Cutia mea. Mai mult si mai dureros ca orice lucru era a mea acea cutie. Era vorba de o apartenenta patologica, a lua departe de mine acel spatiu viu ar fi avut acelasi efect impuscarea cuiva in piept.

Moartea: (cu o voce de invatatoare care se chinuie sa le explice unor copii pentru a 15a oara alfabetul) Hai sa ne uitam impreuna. Sa vedem ce ai insemnat tu.

Ce am insemnat eu?

a. in acte: un buletin indoit pe care il cautam disperata acum 5 zile; un carnet de nastere pe care scrie REPUBLICA SOCIALISTA ROMANIA, desi eu sunt nascuta in ’93; un pasaport vechi, unul inca e valabil; carnet de elev din 1-4 pe care am turnat din greseala apa in prima zi din clasa a3a, deci toate notele de pana atunci trecute in stilou sunt sterse; un carnet pentru 5-8 si unul pentru liceu; un cont bancar deschis in urma cu un an si jumatate. Am mai insemnat niste diplome, niste foi semnate, niste certificate.

b. virtual: un blog vechi, unul pe care mai scriu; un cont pe flickr pentru poze care e deja plin; unul pe deviantart pe care-l ingrijeam cu mare atentie; doua adrese de email cu doua iduri pentru chaturile lor. Mai primeam un newsletter de la un magazin de vanzari online, de la un site de munte; de la un site cu premii pentru televiziune, cinema, jocuri, etc. si inca unul de la un site de fotografie.

Moartea: Tu ai facut cutia asta acum un an si te-ai decis sa pui in ea niste ramasite pe care acum nu le observi, dar care peste cativa ani vor fi un veritabil indice al evolutiei tale. Cred ca acum e momentul cel mai potrivit sa aruncam o privire inauntru la fiecare lucru in parte, ce zici?

Nu a asteptat raspunsul meu. Mi-era indiferent. Nu intelegea nimeni care-i faza cu ce aveam eu acolo. Adica el a explicat binisor rostul cutiei. Stransesem in ea toate nimicurile care ma faceau sa zambesc si care-mi hraneau dietetic nostalgia. Daca nu as fi fost moarta de jumatate de ora as fi fost chiar fericita ca ma uit in ea cu atentia pe care o merita, dar imi era sila de tot acum. Imi era sila de tonul Mortii, tonul si calmul ala infect care vroiau sa-ti demonstreze ca esti un nenorocit ca incerci sa-ti bagi picioarele in toata planeta cand afli ca mori. Bun, am murit. Era ireversibil. Puteam la fel de bine sa ma ridic, sa merg sa-mi tai gatul, sa-mi agat capul de geam si sa aprind chibrituri pe care le voi inghiti. Eram in stadiul de fantoma, puteam sa fac orice imi trecea prin minte, trebuia doar sa ma gandesc.

Cat timp Moartea incerca sa lege in cuvinte alese si epitete fortate o istorie a vietii mele folosindu-se de ce gasise in cutie, eu mi-am dat foc la esarfa. Am asteptat ca flacarile sa avanseze si sa prinda vigoare si mi-am aprins o tigara din ele. Ce e ilogic in asta? Daca viciul m-a bagat in pamant, atunci il iau sa putrezeasca cu mine. Suntem legati pe viata. Si pe moarte. Amin. Daca, insa, nu viciul ma adusese aici era irelevant. Insistam sa-mi pastrez  identitatea si dupa moarte. Mi-am dat seama brusc ca am omis sa cer Mortii un amanunt. Poate cel mai important.

Nume, prenume: PETRESCU, Lavinia. Nationalitate: Romana. Data nasterii, locul nasterii: 7 aprilie 1993, Bucuresti. Data decesului, ora aproximativa a decesului, locul decesului: 3 august 2009, 14:00, Bucuresti. Cauza decesului:. Nu mi se spusese de ce murisem, e drept ca nu intrebasem, dar aveam alte lucruri asupra carora sa meditez.

Eu: Sunt palida? (imi intorc obrazul spre lumina)

Moartea: (de parca as fi intrebat: arat bine?) Hmm, ca intotdeauna (mijeste ochii sa vada mai bine) da, cum erai mereu.

Simteam cum imi presase cu fierul incins cuvintele “intotdeauna”, “erai”, “mereu” pe obraji, in interiorul osului.

Eu: Atunci poate ca nu am murit…

Moartea: Ce te face sa spui asta? Stiu ca nu e cel mai usor lucru cu care te impaci si scuze, dracu’, ca par ca nu-ti inteleg situatia, dar vad asta mereu. Serios. Puteai sa fii si mama, obligatia e obligatie…asta inseamna profesionalismul.

Eu: Ok, care naiba e faza cu “puteai sa fii si mama”? Mereu am crezut ca trebuie sa ai un minim de frica fata de propria mama, nu? Adica, uite, e si haios rau (cu o voce schimbata si stapanindu-mi surasul): “Sa nu-ti fie frica de Moarte, fiule, ci de Mama Mortii.”

Moartea: (rastindu-se in incercarea de a acoperi rasetul meu) Uite, crezi ca esti inca vie? Perfect, te omor acuma sa nu-ti mai las dubii.

Eu: Nu-i asta. Ma simt moarta, efectul placebo cumva, de cand mi-ai zis ca sunt am observat ca mi-e frig, ca am capul usor, sunt alba si toate chestiile specifice, stii tu…(devenind mai serioasa si accentuand sa se vada ca aceasta era problema) doar ca tu nu mi-ai zis din ce cauza am murit.

inia.

mi-a venit acum cateva zile o idee dupa ce mi-am amintit un episod de la scoala.

pana acum mi se spunea in cele mai diverse forme incluzand animale, diminutive, invective asa ca am zis sa mai schimbam putin situatia si de acum sa devin inia.

inia pentru ca suna a fata usor vulnerabila. inia pentru ca suna a fata care stie ce vrea. inia pentru ca scrie si face poze si deseneaza. inia pentru ca asculta muzica. inia pentru ca ii place sa se uite la case vechi si la statui. inia pentru ca ii place muntele, pentru ca marea neagra i se pare murdara si urata. inia pentru ca iubeste ploaia, pentru ca sta in soare, pentru ca mananca fulgi de zapada. inia pentru ca nu-si da seama cand iubeste si cand se preface, pentru ca stie cand zambeste si cand se preface. inia pentru ca ii place ciocolata, pentru ca mananca visine si cirese si adora cartofii copti. inia pentru ca alearga atunci cand realizeaza ca intarzie. inia pentru ca are grija de ea si se dedubleaza adesea. inia pentru ca nu a reusit inca sa-si muste buza de jos pana la sange. inia pentru ca e rea si egoista. inia pentru ca are pisica. inia pentru ca ii se pare boem.

inia pentru ca e nascuta in aprilie si inia suna a primavara, a ploaie si a muguri si a frunze dezghetate.