Where’s the catcher?

între sute de decolteuri siliconate de prezentatoare de meteo mai exhibiţioniste şi lecţii de chimie organică preluate de pe generosul internet o ştire s-a pierdut. a rămas mai mult ca o simplă ştire de subsol, una irelevantă când poţi scrie despre ce droguri ia mutu şi cine cu cine se mai..piaptănă..

au zis, totuşi, despre ea

pe libertatea, sub articolul de două rânduri, a pornit o ceartă în şapte comentarii. ştirea a fost citită de 1293 de persoane până acum de la dată publicării – 28 ian, mult după apus

cu doar puţin peste 750 de accesări şi publicată mai târziu, ştirea celor de la cotidianul este mai lungă (băiatul care a tradus de pe un site american avea ceva mai mult timp liber) şi are şi un titlu care se detaşează de restul. aici, în schimb, nici un comentariu.

gândul scrie şi despre seiful misterios de care am citit în presa americană şi include ceva detalii legate de viaţa izolată a lui salinger, îndeosebi culese din cartea fetei sale, Margaret. aici, în secţiunea de comentarii există un suflet zbuciumat care publică ceva total irelevant, dar e frumos ca lumea să fie absurdă. văd că ăştia au pus titlul Funeralii mondiale pt Salinger şi mi se pare ciudat, funeralii mondiale erau şi la mj, care a reuşit performanţa de a deveni din “pedofilu ăla ciudat”, “geniul muzicii, idolul tuturor, degetul mic al lui iisus”. nu cred că salinger a isterizat globul, nu cred că cei care spun că De veghe e doar o cartă tâmpită îşi vor schimba părerea şi nu cred că se vor aduna oameni în locuri publice să blocheze traficul citind dintr-una din lucrările lui salinger.

“don’t ever tell anybody anything. if you do, you start missing everybody.”

Holden Caulfield.

scar tissue.

scar tissue that i wish you saw

sarcastic mr. know it all

close your eyes and i’ll kiss you,

i’m seriously starting to believe that things can’t get much worse…i’m partially irritated by the fact that we were asked to come over to school (again) to get some damn report cards we don’t even need. i wouldn’t mind it so much, but to go all the way to school and back home just for the darn paper and i also got carried away by some freaky form of holden caulfield nostalgia and decided i had to pen my thoughts and feelings and then post them. it really feels like saying good-bye to some friend who’s supposed to be away for a long time. you feel devastated, you might even start crying and all, you’re clearly having a rough time saying good-bye – it’s way too overwhelming and then, the next day he drops by with the good news – he’s not going anywhere. it sucks after you’ve told him a thousand times that everything is gonna be okay and that you promise to write and all. the funny thing is that you might even wish that the bastard actually left in the first place. well, i got the goddam card, shot the crap with the people i was able to find and then returned home.

the actual thing that’s been bothering me is what happened yesterday. it’s not about school and that kind of stuff. the fact is i kinda think my boyfriend and i broke up or something. the thing that is sad is that there’s nothing we can do, i mean he left town for the summer and so will i in a couple of weeks. he texted me late last night saying some weird stuff that i’m pretty sure he doesn’t entirely believe, all kinda corny and cheesy and all. what’s bothering me even more is that i don’t know what to believe and i have this feeling like i’d let him down or something. it’s sad when you come to think about it. i just hate it to disappoint people and to know that i could’ve done more. the saddest part is that you did something wrong, even though your intentions were good and with a little bit of effort you would’ve blown it so badly.

i’ve decided not to show any emotion and to keep the pain inside, to enclose it, so that everything is as discreet as possible. i’ll figure out what to do and if i don’t i can easily trick myself into thinking that everything is gonna work out in the end.

until then i’ll walk alone the unceasing road of desolation and demolition.

cus with the birds i’ll share this lonely view.

with the birds i’ll share this lonely view.

with the birds i’ll share this lonely view…

(lyrics from “Scar tissue” performed by the band Red Hot Chili Peppers from the album Californication out in 1999.)

cine m-a muscat de mana? si ultima zi de scoala.

prima problema: cine m-a muscat de mana? am o vanataie pe mana care e clar de la gura cuiva. vanataia o am din perioada 1 – 6 iunie. vanataia este facuta pe mana stanga la 13cm de incheietura in partea stanga a mainii. forma ovala, usor ascutita, ca de lamaie. 4-5 cm in portiunea cea mai lunga. culoare movulio-cenusio-culoarea-pielii. posesorul este rugat sa recunoasca fapta si sa confirme printr-un email/status/mesaj/telefon/carte postala/scrisoare de amor/mesaj pe banda la transmisiile meciurilor din campionat (care parca s-a terminat, nu?). multumesc mult.

a2a faza: azi a fost ultima zi de scoala. gata…am terminat clasa a9a cu actele in regula si mediile incheiate si trecute in carnet a fost foarte deprimant. serios, sa stai sa te gandesti ca nu mai treci pe acolo pana in toamna. treceam pe langa profesori si directori care erau in clase si cabinetele lor si mai aveau ceva treaba (traiasca birocratia. NOT) si ma gandeam cum ne calca pe nervi uneori si cum nu ii suportam si mi se topea inima. era foarte ciudat, deja imi era dor de ei, de toti. de toti care ma enerveaza, de toti cu care nu prea am tangente, de toti fata de care sunt indiferenta. e aiurea ca dracu’ sa fii in situatia asta, sa ti se faca dor de toti. nu stiu pe cine o sa vad in vara avand in vedere ca sunt plecata la munte, dar o sa vin si o sa ies cu cine mai apuc.

momentul cel mai frustrant a fost la sfarsit cand am plecat. am iesit din scoala am facut cativa pasi si m-am intors ridicand mana. am vrut si sa-mi salut scoala in mod militaresc dar si sa arat un anume deget, dar nu am facut nici una. nu aveam starea potrivita. in schimb mi-am dus mana la ochi pentru ca batea soarele foarte tare. ma uitam la scoala ca la ceva defect dar la care tineam pentru ca era al meu. scoala mea. liceul meu. sentimentul ala nasol de apartenenta sau ceva de genul. faci parte din scoala aia si din toata treaba asta jegoasa in special luni dimineata, dar fara tine nu ar fi decat o cladire galbena. e ca un pui de caine plin de noroi care sare pe tine. si apoi am plecat. ma uitam in curte, la cer, in spate…peste tot. nu cred ca realizam ce se intampla. pe mine ma marcheaza si ma fascineaza chestiile astea gen “ultima zi de a9a”.

am plecat lasand un urma un dulap gol la etajul unu si o gasca de ciudati de care o sa-mi fie foarte dor. am plecat cu ghiozdanul surprinzator de gol. cu o sticla de nestea, kinder bueno si “de veghe in lanul de secara” (editia in romana si editia in engleza). avea dreptate holden la sfarsit: “don’t ever tell anybody anything. if you do, you start missing everybody.”

Wish List.

Things I’d want:

• 2 tattoos. A pair of wings on my back and a “seek and destroy” on my hips.
• a mirror on the ceiling above my bed. don’t know why.
• a violin. don’t know why.
• to look like a Greek goddess and to dress like one, too
• holden caulfield, the guy from “The catcher in the rye”
• to find my red scarf
• to wear my red scarf
• to have more freckles
• i wish i could relive yesterday and avoid cracking my tooth
• to know the name of that song that is the background of the “Razboiul sfarsitului de saptamana”