fragment.albastru.jazz

albastru. ma uitam in vitrina dupa rochia aia albastra si nenorocita dar care nu exista in stoc. şi mă uitam după ea, mă imaginam în ea. radiind a împlinire pt că aveam rochia aia albastră. că o purtam în noaptea de iarnă în care ne-am reîntâlnit. că era vie şi se mişca odată cu noi.

că te captiva, că mi-ai da hanoracul tău larg să-mi ţină toată căldura lângă corp. că mi-ai face o poză sau mai multe. că aşteptai să o poţi da jos dintr-o singură mişcare expertă. că…nu, mai întâi că stau trântită şi amuzată în patul tău şi cauţi un film sau nişte muzică. şi te întorci şi arunci o privire la rochia mea albastră. că mă lipeam de perete şi-mi trăgeam genunchi. rochia mea albastră cădea de pe coapse şi mi se vedea port-jartierul. şi iar te făcea să vrei să-mi dai jos rochia aia albastră. îmi cântai la pian la 6 dimineaţa şi stăteam rezemată de perete, atingând pianul cu rochia mea albastră.

ne uitam la un film şi între întuneric şi apus se lupta albastrul să existe. că în sfârşit se întâmpla ceva. ceva şi aveai mâinile peste rochia mea albastră. ceva şi aluneca jos trista rochie albastră. jazz. jazz şi o ţigară. ceva şi o uitam în favoarea unui tricou vechi cu led zeppelin. ceva şi a2a zi o aranjam frumos pe marginea scaunului, mirându-mă de cât e de albastră doar. că îmi cereai numărul de telefon când îî trăgeam fermoarul şi eram aproape îmbrăcată. că ai uitat să te oferi să mă ajuţi să îmi pun haina, ascunzându-mi rochia aia albastră.

eram în lift şi în oglindă era tot albastră. mergeam prin zăpadă murdară şi gheaţă. tu cu mănuşi şi îngheţat, căştile se odihneau pe gâtul tău, rochia mea prindea razele de soare şi se încălzea. trecem strada. strada. vorbim despre ceva, despre o carte. mă uit în jos la rochia mea albastră şi apoi, în zare. vreau şi nu vreau să vină tramvaiul. vorbesc tremurat, am haina desfăcută şi e frig, dar mi se vede o dungă îndrăzneaţă şi lungă din haina albastră. nu am geantă, nu am ghiozdan. am ajuns întâmplător aseară, sau azi dimineaţă mai precis. puţin din curiozitate, puţin din nebunie, puţin din dorinţă, o suflare din a-ţi arăta rochia mea albastră.

vine tramvaiul şi ne îmbrăşişăm. e clar o altă zi. te strâng în braţe, şi tu mă strângi. pe rochia albastră îţi simt hanoracul rece. trec pe culoar căutând un loc liber. nu ma uit după tine, dar sper că te uiţi după mine sau după un albastru profund. lumea mă analizează cu o privire necruţătoare. lume gri, care nu cunoaşte bucuria unei rochii albastre în ianuarie. dar e inadmisibil să porţi o rochie în ianuarie. poate, dar nu şi când e albastră.

ce ai pe gât? ce am pe gât? rochia nu are guler, aşa că nu ascunde nimic. ce am? mesaj de la tine. pt că eu sau pentru că rochia mea albastră. sau pentru că nici una.

dar nu aveam o rochie albastră. mai ştii? era un tricou, cu o fustă neagră scurtă şi încă una în model ecosez. mai ştii? nu mai ştii. dar tu aveai un tricou albastru. asta mai ştii?

dar dacă ar fi fost o rochie albastră reală m-ai fi….cum să te întreb ceva aşa naiv. un copil în albastru să te întrebe dacă l-ai fi iubit.

____________________________________________________________________________________________

ce dracu a fost asta? :/